Save AS

haide, apasă!
Tu Poți, dublu click pe inima mea
se va deschide un folder mare Root
click dreapta (apasă mai ferm)
uite, ai creat propriul tău folder în inima mea
numește-l cum vrei tu
apoi pune în el poze
poze cu bisturiu
poze cu clește, ațe, suturi
poze cu zâmbete calde
poze cu mâna dreaptă la care te-ai ars chiar azi
dă Save sau Save As
creează un word
numește-l ”iubire.docx”
scrie-mi aici tot ce nu-ți dă pace nopțile
ce ți-ar fi frică să îmi spui pe Messenger, Insta sau WhatsApp
dă save (neapărat un save) sau două-trei,
iritată de mouse-ul care rămâne fără baterii
deschide-mi un paint desenează fluturi, inimi și urși
dă save
fă o mini prezentare power-point cu fiecare moment
în care m-ai făcut să zâmbesc, să râd, să gătesc
dă save (neapărat câte un save din timp în timp)
ai creat un folder în inima mea
cu un simplu click îl poți șterge
și apoi un alt click,
un alt click mai apăsat pentru a șterge tot ce ai centralizat
în două sheet-uri de Excel
cam 10 ani în câțiva Giga
doar că de acum și din Recycle Bin

în schimb tu copiezi folderul pe trei cd-uri
îl pui pe stick și pe hardul tău albastru cu filme jucate de Celentano
ți-l mai trimiți pe mail, pe dropbox și iCloud
și îți faci un antivirus nou.
Pereți de foc (eu îi mai spun firewall)
folderul ”inimă” e safe cu tine.
Connection lost – can’t trust free wi-fi hotspots near me

Taci

Și când te doare — tu să taci

să taci așa cum inima te lasă

să te ridici și să te-ntorci

cu spatele spre grea povață

Când toți te caută — să taci,

să taci cum nu te lasă vântul

în vene dulci de diabet să lași

să-ți curgă adevărul, prostia și gândul

Când dormi pe burtă — tu să taci

să te descurci cum poți mai bine

cu tot ce doare poți fi vraci

tu sigur știi mai bine ce-i cu tine.

Văd roșu

Văd roșu în fața ochilor mei
Văd inimi ce bat, pictate pe canvas doar în ulei
În elementul tău, atât de suavă cu umerii goi,
cu atâta splendoare se vede, roșește lumea fără noi
Începe să crezi că ziua e noapte
tu scrie-mi să-nțeleg, sunt scrise în șoapte
În liniștea serii dansezi pe melodii inhibate
Ai sufletul ciuruit, inima-și umple golurile toate
să-mi scrii să-ți răspund, să-mi spui, să te ascult
în liniștea serii când și călătorii au adormit demult!
Plimbă-mă în onduirile alegoriilor artistice experimentale,
adu-mi aminte să pun gheață pe vânătăile gândurilor tale!
Văd!
Văd roșu în fața ochilor mei!

Primăvară

Ești verde

pe ramurile tale cântă și în această dimineață păsările

aceste ode de bucurie și totuși

Îți lași umerii goi

fricile rămân să geamă în tine

sunt zile ca ieri când

ți-a fost teamă de tunet, dar ploaia îți priește

Atât de lipicios se simte soarele azi –

mai aproape de tine, mai cald, mai mare și

s-ar lipi de obrajii tăi când zâmbești,

te-ar lua de mână să-ți încălzească și ultimii țurțuri uitați printre primele zile de februarie

printre penele ude ale graurilor pe care îi vezi zilnic.

Ești verde

lumina te îmbată

deschide geamul larg și ascultă

din casele oamenilor se aud copiii nerăbdători,

cu toții ar vrea să ajungă mai aproape de tine

Ești verde și azi!

Ești tu!

Primăvara noastră!

Citat

     Culisele acestui foc te-au speriat și parcă
spre Est găsești alintul părintesc – chiar drag,
mai sus de o speranță spre adevăr și nemurire te va mai ține
crucea pe care ai ales s-o porți.
     În gânduri se răsfrânge ca o jertfă teama, tu te-ai culcat
peste genunchii mei de lut – poți să vezi când își deschide ochii mama
și ce te face să te ghemui atât de tare, involut?
     Degetele tale mi-au scris pe frunte soarta
cu un roșu ilariant și mi-ai plasat
între speranță și reperele mândriei tale
ideea că poți să te așezi pe culoarea zenitului care sărută marea
albastrul căreia a amorțit subtil în brațe obosite al veșnicului Poseidon
               acasă blând te cheamă mama – frumos și zâmbăreț e bunul tău bunic
din prag îți sparge nuci și cu povești te-ndeamnă să te răsfeți cu lapte cald și cozonac
erau zile când lumina străpungea puternic și timorat jaluzelele ortogonale, poate
te căutau ororile surde de demult – subit
ne-am lăudat cu neamul nostru bleg și neclintit
ne regăseam puternici, viteji până în călcâie
cu pumnii plini de grâne, ne regăseam în amărâtul de Ahile

Univers

Universul își plimbă feciorii în palmele tale
și suflul puterii se-mbată cu lumina
din ale cometei puzderii – cu toate că
fantelei ei nici feste nu-mi joacă.

Ai venit și m-ai întrebat cu ce se mănâncă
ardoarea, puterea și arta de a învinge.

Lumea e rotundă de la atâta BigMac și iluzii
din tot felul de rămășițe de stele sub unghii,
doar pe tâmple mai aleargă filmul de la 8jumate
și totuși doar tu ai un mega Atu
în lumea mea, dincolo de percepții
zburdalnice, rupte&sensibile
Universul meu vast – ești doar tu!

Părinți și dorul de copii

nu mă stârni în timp ce te ascunzi sub pleoape
știind că o să mori și viața nu are restart,
e miez de noapte și-n pustiu
deschizi ochii transpuși pe margini de crochiu,
închidem radioul bunicului „Selena”, acolo doar
știri pe surse și din albastru iese apa,
temeri și iluzii pe retină-și pun #hashtag,
în fond doar lumina lunii poate sa pretindă
la scări valorice-n disgrații decăzute,
ce poate să însemne când
în fața ochilori vântul îmi taie din elan
și mișună în sate dorul de copii?